Falimentarea BANCOREX de către neocomuniștii PDSR actuali PSD-AUR

Prăbușirea și devalizarea Bancorex, fosta Bancă Română de Comerț Exterior (BRCE), reprezintă cel mai mare faliment bancar din istoria postdecembristă a României, generând o gaură de aproximativ 2,4 miliarde de dolari, echivalentul a circa 7-8% din PIB-ul țării de la acea vreme. Deși lichidarea oficială a băncii a fost finalizată în 1999, procesul de distrugere economică a instituției a fost strâns legat de deciziile politice și rețelele de influență din prima jumătate a anilor ’90.

București/17/09/2026 — Devalizarea Bancorex din anii 1990 reprezintă cel mai mare jaf mafiot, financiar și politic din întreaga istorie postcomunistă a României, o mașinărie cinică de spoliere a avuției naționale concepută pentru a transfera banii publici direct în buzunarele unei oligarhii parazitare strâns legate de Partidul Social Democrat (PSD), sub diversele sale denumiri istorice precum FSN, FDSN sau PDSR.

Frauda de proporții apocaliptice, operată prin credite colosale acordate pe criterii exclusiv politice

Frauda de proporții apocaliptice, operată prin credite colosale acordate pe criterii exclusiv politice și de cumetrie, a lăsat o gaură neagră de 2,4 miliarde de dolari, sumă care echivala la acea vreme cu 7-8% din Produsul Intern Brut (PIB) al țării. Nota de plată a acestei devalizări criminale a fost aruncată integral pe umerii populației prin inflație galopantă care a măcinat economiile oamenilor, devalorizarea leului, sărăcire în masă și biruri fiscale abuzive, printre care s-a remarcat infama taxă de solidaritate pe carburanți. Rădăcinile acestei structuri de tip mafiot coboară adânc în anii dictaturii comunste, perioadă în care instituția funcționa sub numele de Banca Română de Comerț Exterior și servea ca pușculiță secretă a regimului.

Monopolul absolut asupra valutei a transformat banca în instrumentul logistic ideal pentru Direcția de Informații Externe a Securității

Monopolul absolut asupra valutei a transformat banca în instrumentul logistic ideal pentru Direcția de Informații Externe a Securității, care derula prin intermediul ei Operațiunile Valutare Speciale. Prin conturi tranzitorii total opace și entități paravan precum sinistra Întreprindere de Comerț Exterior ICE Dunărea, Securitatea controla fonduri negre uriașe provenite din comisioane comerciale secrete și din tranzacționarea revoltătoare a drepturilor omului, respectiv sumele plătite cash de statele vestice pentru a permite emigrarea cetățenilor de etnie germană și evreiască. Logistica includea firme offshore în Occident și sucursale deschise în paradisuri fiscale, resurse complet ascunse controlului public și gestionate exclusiv de generalii și cadrele superioare din serviciile de spionaj.

Odată cu prăbușirea regimului ceaușist, arhivele secrete și miliardele din conturile speciale au fost capturate de aceeași rețea de foști ofițeri de securitate reconverțiți, care au folosit expertiza financiară pentru a transforma vechile structuri de opresiune în firme private. Jaful din anii ’90 a fost orchestrat prin aceste rețele transpartinice de influență politică și de intelligence din care făceau parte lideri marcanți ai partidului de guvernământ și figuri de vârf din anturajul PDSR și al lui Adrian Năstase.

Implicarea directă a PSD a fost totală, formațiunea subordonând complet deciziile de creditare ale băncii pentru a-și hrăni clientela. Rețeaua complexă de decizie și sprijin a implicat direct lideri ai Executivului și numeroși demnitari de prim rang, care au acționat ca un scut de protecție în jurul acestei caracatițe financiare. Însuși fostul prim-ministru Adrian Năstase a intervenit public în repetate rânduri pentru a proteja politic conducerea băncii și pentru a bloca expunerea scandalurilor în spațiul public.

Jaful din anii ’90 orchestrat prin rețele de influență politică și de intelligence din care făceau parte lideri marcanți ai regimului condus de Adrian Năstase

Printre politicienii și oficialii cheie menționați în rețea sau aflați pe listele de beneficiari ai creditelor preferențiale acordate pe termene absurde de până la 25 de ani s-au numărat foștii miniștri Doru Ioan Tărăcilă, Dan Ioan Popescu, Ion Solcanu și Miron Mitrea, alături de secretarul de stat Toma Zaharia.

Lor li s-au adăugat și alte personaje de mare rezonanță ale aparatului guvernamental, precum Neculae Plăiașu (fostul comisar șef al Gărzii Financiare), Dragoș Condrea (director în cadrul Corpului de Control al Primului Ministru) sau Gheorghe Stan (fost secretar de stat din cadrul Secretariatului General al Guvernului).

Sub mandatele unor conduceri numite politic de către partid, în special sub președinția lui Răzvan Temeșan, banca subvenționa direct această castă de privilegiați protejați de servicii, poliție și procurori corupți, oferindu-le dobânzi derizorii de numai 5% în timp ce cetățenii de rând sau antreprenorii cinstiți erau sufocați de dobânzi de aproape 100%.

Statul român deposedat în mod pervers de rezervele valutare și de activele industriale strategice ce au fost rase de pe fața pământului prin tehnica devalizării agresive de către PSD

Acest aflux masiv de bani furați a finanțat direct apariția primilor „milionari de carton” și a marilor rechini financiari ai vremii, printre care s-au impus afacerea Sanca Impex a lui Alexandru Răducan, firmele Ulco sau imperiul economic de neatins al lui George Constantin Păunescu. Fondurile extrase prin credite garantate fictiv cu stocuri de mărfuri nevândute sau terenuri agricole fără valoare au fost ascunse în paradisuri fiscale sau folosite pentru lux sfidător și speculații imobiliare. Ulterior, aceleași fonduri devalizate au fost reintroduse în economie pentru a cumpăra pe sume ridicole marile fabrici și combinate ale țării prin intermediul Fondului Proprietății Statului. Statul român a fost astfel deposedat în mod pervers atât de rezervele valutare, cât și de activele industriale strategice, care au fost apoi rase de pe fața pământului prin tehnica devalizării agresive prin active stripping și vânzarea utilajelor la fier vechi.Bancorex a reprezentat totodată combustibilul financiar vital din spatele mașinăriei politice a PSD din anii ’90, banii nedeclarați alimentând direct campaniile electorale ale puterii și cumpărarea de influență la scară largă.

Partidul folosea instituția ca pe o casă personală de bani pentru a-și finanța structurile din teritoriu și pentru a-și asigura hegemonia electorală, fapt ce a transformat alegerile din acea decadă într-o farsă profund inegală. Pentru a proteja beneficiarii acestor miliarde și a împiedica deconspirarea finanțărilor ilegale, majoritatea parlamentară controlată absolut de PDSR a ridicat un zid impenetrabil în jurul afacerii, blocând cu brutalitate instituțională toate comisiile de anchetă. Înființarea oricărui for parlamentar de investigație era amânată luni în șir prin votul de bloc al partidului de guvernământ, iar atunci când opoziția reușea să forțeze crearea unei comisii, algoritmul politic asigura numirea unor parlamentari fideli puterii la conducere.

Aceștia dictau o ordine de zi paralelă, cenzurau audierile martorilor cheie și refuzau accesul la listele de datornici sub pretextul fals că deconspirarea rețelei ar periclita siguranța națională sau ar duce la prăbușirea imediată a sistemului bancar civil. În final, rapoartele compromițătoare erau îngropate intenționat în sertarele Birourilor Permanente până la dizolvarea legislaturii, blocând orice vot în plen și oferind devalizatorilor timpul necesar să își șteargă urmele contabile.

Ofițerii acoperiți plasați strategic în departamentele IT și de arhivare ale Bancorex au orchestrat operațiuni de curățare digitală

Pentru a pecetlui această operațiune de impunitate totală, serviciile secrete din anii ’90, populate masiv de cadre regrupate din fosta Securitate, au executat o strategie de ștergere a urmelor contabile și de distrugere a arhivelor incriminatoare. Ofițerii acoperiți plasați strategic în departamentele IT și de arhivare ale Bancorex au orchestrat operațiuni de curățare digitală, ștergând baze de date întregi cu istoricul tranzacțiilor și detalii despre garanțiile fictive.

În mod paralel, echipe operative ale SRI și SIE au ridicat fizic mii de dosare de creditare compromițătoare cu mult înainte ca structurile de audit civil sau Curtea de Conturi să poată interveni. Aceste volume uriașe de contracte financiare, care conțineau numele demnitarilor PSD și circuitele valutare către firmele fantomă, au fost transferate ilegal în depozitele militarizate ale serviciilor și clasificate abuziv sub ștampila de secret de stat sau siguranță națională, devenind inaccesibile organelor de cercetare penală. Operațiunea de camuflaj a atins apogeul în 1999, în timpul haosului administrativ provocat de fuziunea prin absorbție cu Banca Comercială Română, când bibliorafturi întregi au fost sustrase în timpul nopții sau trecute direct în tocătoarele de hârtie.

Comisiile speciale de casare controlate de ofițeri au legalizat distrugerea fizică a dovezilor sub pretextul epurării maculaturii fără valoare istorică, asigurându-se că nicio instanță civilă nu va deține vreodată documentele contabile originale necesare pentru condamnarea marilor devalizatori.

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului arecuperat aproximativ 10% din banii furați de la Bancorex

Banii furați prin această caracatiță financiară nu au fost practic niciodată recuperați de către statul român, iar deponenții acestei instituții și ai altor bănci prăbușite în epocă au fost despăgubiți exclusiv din buzunarele plătitorilor de taxe, printr-un efort bugetar uriaș. Din prejudiciul astronomic lăsat de Bancorex, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a reușit să recupereze de-a lungul deceniilor doar o fracțiune insignifiantă, mult sub zece la sută din valoarea totală, procesul de recuperare fiind sabotat din interiorul sistemului prin prescrierea datoriilor și falimentarea controlată a firmelor datornice.

În ceea ce privește deponenții persoane fizice și juridice ai Bancorex, aceștia nu și-au pierdut economiile în mod direct, însă salvarea lor a reprezentat o execuție financiară a bugetului de stat. Pentru a evita o implozie socială și prăbușirea întregii piețe bancare din România, statul a preluat în totalitate obligațiile băncii înainte de radierea ei definitivă.

Operațiunea a însemnat că fiecare leu returnat cetățenilor a fost acoperit prin emiterea de titluri de stat, adică prin transformarea jafului în datorie publică pe care românii au plătit-o colectiv. Soarta deponenților de la celelalte bănci devalizate în acea decadă neagră, precum Dacia Felix, Credit Bank sau ulterior Banca Română de Scont și Banca Turco-Română, a fost mult mai dramatică și a lăsat urme adânci în societate. În acele cazuri, recuperarea banilor de către deponenți a fost parțială și extrem de anevoioasă, deoarece abia în 1996 a fost înființat Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar [Fondul de Garantare a Depozitelor]. Plafoanele de garantare din acea vreme erau extrem de mici, acoperind doar o mică parte din sumele depuse, ceea ce a făcut ca sute de mii de cetățeni să piardă definitiv economiile de o viață, în timp ce marii rechini financiari care orchestraseră devalizările au rămas cu averile intacte în paradisuri fiscale externe.

Falimentul total al aparatului judiciar din România puternic influențat politic