Tranzacția imobiliară care a consfințit trecerea unor vaste domenii strategice din patrimoniul Armatei Române în posesia lui George Becali rămâne o metaforă sumbră a prădării sistematice a activelor statului în anii de tranziție. În intervalul cuprins între anii 1996 și 1999, sub paravanul unor acte oficiale, s-a orchestrat un jaf patrimonial de o duritate absolută, un asalt frontal asupra resurselor publice care a lăsat în urmă un prejudiciu evaluat inițial la 2.913.445 de dolari.
București/19/09/2026 — Tranzacțiile imobiliare din anii de tranziție au facilitat trecerea unor vaste domenii strategice din patrimoniul public în posesia unor speculanți, generând prejudicii considerabile statului. Prin complicități administrative și politice la cel mai înalt nivel, terenurile Armatei au fost subevaluate și schimbate ilegal cu active periferice.
Ingineria instituțională s-a derulat cu acuratețea formală a unui aparat birocratic infailibil, fiind operaționalizată cu ingineozitate financiară rară în două valuri succesive de tranzacții, gândite ca un asalt în etape asupra patrimoniului public.
George Becali a vânat și a cumpărat pe sume derizorii drepturi succesorale asupra unor pășuni uitate de lume în Ștefăneștii de Jos, niște întinderi de pământ fără nicio valoare tactică sau comercială. Ulterior, prin complicități toxice la cel mai înalt nivel, aceste miriști periferice au fost metamorfozate din pix în aur imobiliar și oferite Ministerului Apărării Naționale (MApN). În contrapartidă, generalii și miniștrii care trebuiau să apere țara au cedat fără remușcări perla coroanei: o suprafață totală de 28,89 hectare situată în zona Băneasa – Pipera, viitorul epicentru financiar al Bucureștiului. Statul a fost forțat să semneze propriul faliment imobiliar, acceptând o zonă deșertificată în schimbul unei zone ce a devenit ulterior un paradis imobiliar.
Emil Constantinescu implicat în jaful schimburilor de terenuri dintre Becali și MAPN
Cea mai înaltă formă de protecție instituțională a venit însă prin intermediul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), condus la acea vreme de președintele Emil Constantinescu.
Sub pretextul restructurării strategice și a disponibilizării unor active militare considerate redundante pentru obiectivele NATO, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a emis hotărâri ce au funcționat ca o umbrelă politică supremă. Validarea de la vârful statului a paralizat orice opoziție a instituțiilor de control intern, oferind o acoperire de securitate națională unui jaf pur imobiliar. Ulterior, în fața judecătorilor, cei implicați au încercat fără succes să se ascundă în spatele acestor decizii oficiale, susținând că au pus în executare strategii aprobate la cel mai înalt nivel de Valeriu Stoica. Tot în fața judecătorilor, generalii au încercat fără succes să se ascundă în spatele acestor decizii de la Cotroceni, susținând că au pus în executare o strategie aprobată la cel mai înalt nivel al statului.
Păpușarul PDSR Viorel Hrebenciuc a fost avansat ca nume implicat din umbră în aceste tranzacții
Dincolo de actorii condamnați, analiștii politici și anchetatorii vremii au speculat intens prezența unor „păpușari” politici de calibru greu care controlau din umbră deciziile administrative. Printre numele intens vehiculate în epocă s-a numărat cel al lui Viorel Hrebenciuc, eminența cenușie a culiselor parlamentare, bănuit că ar fi asigurat „pacea politică” și trecerea nestingherită a documentelor prin diverse eșaloane de control.
Acest complot de la vârful statului a strivit din fașă orice încercare de control, folosind paravanul siguranței naționale pentru a ascunde un jaf imobiliar ordinar. Când a venit vremea judecății, cei implicați au încercat cu o lașitate incredibilă să scape de pușcărie aruncând vina pe ordinele de sus, ca și cum ar fi fost doar niște simpli pioni care executau o strategie oficială.Pentru a-și acoperi urmele, șefii din minister au mințit fără scrupule și au deformat sensul unor simple adrese consultative primite de la Ministerul Justiției. Ei au transformat niște simple opinii juridice în permise de furat, folosindu-le ca pe o acoperire legală pentru a goli statul de proprietăți.
Rețeaua condusă de Virgil Măgureanu ce a oferit informații secrete și protectorat rechinilor imobiliari
De asemenea, în cercurile imobiliare s-a vorbit adesea despre legăturile informale sau interesele paralele din zona Pipera ale unor rechinilor imobiliari de anvergură, precum Gheorghe „Puiu” Popoviciu, cel care rula mecanisme similare de acaparare a terenurilor statului în nordul Capitalei.
Zvonurile epocii au extins cercul speculațiilor inclusiv către figuri influente din structuri de informații sau cadre din Ministerul de Interne ce gravitau în jurul rețelei istorice conduse de Virgil Măgureanu, suspectați că ar fi putut oferi rețelei protecție informativă și imunitate în fața primelor semnale de alarmă transmise de serviciile de contrainformații militare.
Actul prădarii MAPN de către fostul deportat George Becali
Primul act al prădării s-a consumat pe 5 octombrie 1998, când printr-un prim contract George Becali a predat un lot de 9,36 hectare în Ștefăneștii de Jos, primind în schimb 8,80 hectare în Voluntari. Lovitura decisivă a fost aplicată la 2 iunie 1999, când s-a parafat al doilea contract, prin care Becali a cedat 21,5 hectare în Ștefănești pentru 20,9 hectare în inima Piperi, deținute de Unitatea Militară 01847.
Pământul Armatei a fost subevaluat de specialiști la doar 20-25 de dolari pe metru pătrat, în timp ce pășunile lui Becali au fost supraevaluate grosolan la 6-7 dolari. Pentru a închide cercul, ministrul Victor Babiuc a forțat avizele necesare, ignorând că partenerul său nici nu deținea toate titlurile de proprietate. Aici a intervenit Ștefan Rababoc, primarul comunei Ștefăneștii de Jos, care a facilitat punerile în posesie și eliberarea ilegală de titluri de proprietate, în timp ce notari publici complici au legalizat acte antedatate pentru a masca frauda.
Devalizarea de proporții a fost pecetluită de un circuit al foloaselor necuvenite, în care fiica ministrului, Ioana Cristina Anca Babiuc, a cumpărat de la Becali un teren în Pipera la un preț de 40 de ori mai mic decât cel real, reprezentând mita disimulată pentru semnătura tatălui său.
Alături de ei, șeful Marelui Stat Major, generalul Dumitru Cioflină, secondat de o întreagă falangă militară formată din cinci generali ai Armatei Române și patru ofițeri superiori, a inventat fundamentări tehnice fictive pentru a justifica utilitatea unor terenuri pe care Armata nu le-a folosit niciodată.
Brigada generalilor care au scos la suprafață adevarul pur în fața judecătorilor
Însă tocmai acest paravan de minciuni administrative s-a izbit, ani mai târziu, de realitatea necruțătoare a tribunalului. În fața judecătorilor Înaltei Curți, întregul eșafodaj al apărării s-a prăbușit sub greutatea mărturiilor venite chiar din interiorul sistemului militar, unde subordonații au refuzat în cele din urmă să fie complici la jaf. Generalul de brigadă Stan Ghițescu, fost șef al Direcției Domenii și Infrastructuri din cadrul Ministerului Apărării Naționale, a fost primul care a aruncat în aer strategia inculpaților. Acesta a explicat tehnic în fața instanței că ministerul nu avea absolut nicio utilitate tactică, logistică sau de instrucție pentru pășunile din Ștefăneștii de Jos. Prin această declarație fermă, el a demonstrat că nota de oportunitate semnată de generalul Cioflină era un fals intelectual grosolan, desființând definitiv pretextul mincinos al „siguranței naționale” sub care fusese mascată devalizarea terenurilor din Pipera.
Mărturia generalului Stan Ghițescu în fața Înaltei Curți a demontat utilitatea tactică a terenului de la Ștefăneștii de Jos, dovedind că nota de oportunitate semnată de generalul Dumitru Cioflină a fost un fals intelectual menit să mascheze schimbul fraudulos de terenuri cu Gigi Becali. Declarațiile din interiorul MApN au condus în cele din urmă la condamnările definitive pentru abuz în serviciu și la stabilirea unui prejudiciu adus statului.
În completare, locotenent-colonelul inginer Ionel Chirică a recunoscut deschis în instanță că a primit ordin direct de sus să urgenteze documentația tehnică și să închidă ochii, fără a efectua măcar verificările legale elementare pe teren. Această mărturie a fost dublată de cea a colonelului de justiție Petre Marica, care a confirmat că juriștii din subordinea sa formulaseră obiecții clare și rapoarte de ilegalitate cu privire la acest transfer patrimonial, avertismente care au fost ignorate în mod conștient și cinic de către Victor Babiuc.
Generalul de divizie Ion Ungureanu, fost șef al Logisticii Statului Major, a admis în fața magistraților că evaluările financiare ale prețioaselor parcele din Pipera au fost subminate intenționat prin ordine verbale imperative, date exclusiv pentru a forța o egalitate valorică artificială cu mlaștinile aduse de Becali din Ilfov.
Jaful orchestrat de Becali și partenerii săi s-a dovedit a fi un mare tun imobiliar
Dimensiunea reală a pierderii suferite de stat devine de-a dreptul astronomică atunci când privim valoarea actuală a acestor suprafețe pe piața liberă. Hectarele din nordul Capitalei smulse atunci din patrimoniul militar au devenit, în timp, cel mai scump pământ din România.
Prețul mediu al terenurilor bine amplasate din Pipera s-a stabilizat în jurul valorii de 500 până la 1.000 de euro pe metru pătrat, tranzacții recente efectuate chiar de George Becali în zonă demonstrând că parcele premium de aproximativ 30.000 de metri pătrați se vând cu peste 14,3 milioane de euro. Raportat la cele 28,89 hectare obținute ilegal de la Armată, valoarea actuală de piață a terenurilor luate de afacerist oscilează între 150 de milioane și aproape 290 de milioane de euro. În contrast izbitor, pășunile din Ștefăneștii de Jos rămase în proprietatea statului au o valoare neglijabilă, demonstrând cum o gaură financiară inițială de 3 milioane de dolari s-a transformat, prin explozia imobiliară, într-un prejudiciu istoric de sute de milioane de euro în detrimentul cetățenilor.
Umbra justiției din România a oferit mai multă libertate decât opțiuni de recuperare a prejudiciului
Justiția a făcut o umbră de lumină, dar mult prea târziu, în mai 2013, când Înalta Curte de Casație și Justiție a dărâmat acest castel clădit pe abuz în serviciu în formă calificată, condamnându-l pe George Becali la 3 ani de închisoare cu executare pentru complicitate, iar pe Victor Babiuc și Dumitru Cioflină la câte 2 ani de temniță cu executare.
Condamnările au fost marcate imediat de o ofensivă pe plan financiar, menită să repare măcar parțial jaful de la sfârșitul anilor ’90. Acțiunile centrale ale statului român s-au manifestat rapid în special pe palierul recuperării prejudiciului, DNA instituind măsuri asigurătorii severe, însă aplicarea și finalizarea sechestrului judiciar au urmat un parcurs sinuos, marcat de o luptă juridică acerbă.
Pentru a garanta recuperarea celor aproape 3 milioane de dolari, procurorii au blocat conturile bancare și au pus sub sechestru zeci de hectare din terenurile deținute de George Becali în Voluntari și Pipera. Odată cu pronunțarea acelei sentințe definitive din mai 2013, judecătorii au dispus obligarea inculpaților la plata în solidar a despăgubirilor către MApN și Ministerul Finanțelor Publice.
În pofida manevrelor de disimulare a activelor și a transferării preventive a proprietăților pe numele fiicelor și nepoților săi, statul român a reușit în cele din urmă să își recupereze integral prejudiciul nominal stabilit prin hotărârea penală. Presiunea sufocantă a Fiscului și iminența scoaterii la licitație publică a unor imobile de valoare l-au forțat pe George Becali să efectueze plățile direct către stat, stingând litigiul civil.
Recuperarea a rămas însă o victorie amară, deoarece suma returnată a fost o simplă picătură într-un ocean financiar în comparație cu profiturile de sute de milioane de euro generate de terenurile din Pipera, care au rămas definitiv în portofoliul latifundiarului. De altfel, acest avans financiar colosal a lăsat statul român cu o victorie pur morală, dar cu buzunarele definitiv golite de miliardele care au clădit o avere născută din complicitate, presiuni administrative și jaf.
După jaful de la MAPN a urmat preluarea abuzivă a clubului sportiv al armatei Steaua București
Încrengătura imobiliară a servit ulterior unui scop și mai ambițios al lui Becali, întrucât reconfigurarea hărții imobiliare din Pipera s-a suprapus milimetric peste preluarea ostilă a clubului de fotbal Steaua București.
Cu activele MApN deja securizate în portofoliul personal, acesta a folosit aceeași slăbiciune a generalilor pentru a fragmenta și privatiza fraudulos secția de fotbal a armatei la începutul anilor 2000, declanșând războiul identitar și juridic pentru palmares și emblemă ce macină sportul românesc și astăzi. Acest obiectiv ambițios reflecta, în fapt, strategia de a-și tranzacționa ascensiunea financiară în capital de simpatie populară. Prin instrumentalizarea celui mai galonat brand sportiv al țării, s-a urmărit nu doar capturarea admirației exacerbate a maselor, ci și edificarea unei imunități sociale de facto, capabile să convertească fenomenul fotbalistic într-un veritabil bastion de impunitate în fața rigorilor legii.
Au prădat în tranziție și parazitează azi în oligarhia analfabetă devenită elita României
Pentru a înțelege pe deplin cum a fost posibil acest jaf istoric, este crucială radiografia evoluției personajului central. Înainte de anii 1990, George Becali era o figură marginală în peisajul bucureștean, un simplu oier dintr-o familie de aromâni deportați în Bărăgan, care opera la limita legii comuniste prin comerț clandestin cu produse lactate și oi către marii fotbaliști și privilegiați ai regimului Ceaușescu.
După prăbușirea blocului socialist, transformarea sa a fost radicală și agresivă, Becali speculând haosul legislativ și lipsa de moralitate a noilor elite pentru a se metamorfozate într-un investitor imobiliar de anvergură și, ulterior, într-un personaj public de un populism strident. Evoluția ulterioară l-a consacrat în ochii multor critici și analiștii drept prototipul șarlatanului de tranziție: un oportunist sclipitor, lipsit de scrupule economice sau juridice, care a intuit perfect slăbiciunea și coruptibilitatea instituțiilor statului. Combinând o retorică religioasă zgomotoasă cu acțiuni de o duritate financiară extremă, el a reușit să folosească banii obținuți din speculații pentru a cumpăra influență politică și legitimitate socială, mascând sub masca filantropului un parcurs clădit pe devalizarea programată a patrimoniului public național.
Tags: